luni, 13 noiembrie 2017

Suntem frați dar nu suntem rude !

                                                                                        


                                                                   



Intamplarea descrisa in continuare este una reala si sa petrecut intr-un spital dintr-o capitala al unui stat European. La internarea in spital un crestin evanghelic din Romania a fost ajutat la traducere de un crestin din statul respectiv care sa prezentat a fi un frate in credinta trimis de o cunostiinta pentru a ajuta ca traducator pentru cel care dorea sa se interneze . Dupa finalizarea internarii „fratele in credinta” a plecat si nu sa mai intors dar nu inainte de a lasa un numar de telefon la asistenta sefa, in caz de nevoie (pentru traducere) sa fie contactat . La incheierea perioadei de spitalizare medicul curant cunoscand starea precara a bolnavului a sunat la  singura persoana de la care avea nr de telefon pentru al ruga sa vina sa conduca bolnavul pana la gara (care era departe de spital) bolnavul neavand apatinatori.. Interlocutorul insa a raspuns, spre stupefactia medicului, ca  nu este ruda cu bolnavul si nici prieten apropiat al lui ci doar sa ocupat cu traducerea, mai departe nu este treaba lui sa se ocupe de bolnav.
Intamplarea  dovedeste inca odata cam ce inteleg oamenii, neoprotestantii – o buna parte din ei referitor la termenul „frate” (in credinta). Fratele este de fapt un străin pe care il tratam ca atare dar folosim termenul de frate doar ca o formalitate, o formula scripturala de adresare ,nimic mai mult.
In Biblie insa cuvantul „frate” are cu totul alta semnificatie :Unul singur este Învățătorul vostru: Cristos, și voi toți sunteți frați.”Matei 23:8 ; Despre relatia intre fratii in Hristos apostolul Petru spune :„sa aveti o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima;” 2 Petru 1:22; 1 Ioan 4:7,
Și aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu iubește și pe fratele său.1 Ioan 4:21
 Dragostea să fie fără prefăcătorie. Romani 12:9.1 ;Petru 1:22 ; Stăruiți în dragostea frățească.Evrei 13:1;1 Tesaloniceni 9:4;1 Tesaloniceni 3:12;Filipeni 1:9;
„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu”. :Ioan 15:12

Pana la urma …”teoria ca teoria dar practica ne omoara” spune proverbul. 








...

duminică, 5 noiembrie 2017

Imnuri creștine coreana & romana

                         Cetate tare-i Dumnezeu - Biserica presbiteriana Seoul - Coreea de sud

                                                                                  
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

                                 O scumpa zi - Biserica presbiteriana Seoul- Coreea de sud




---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 ,                                        
                                               O scumpa zi - Biserica Golgota Portland


                                                                                 


----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

duminică, 29 octombrie 2017

Sondaj de opinie CURS referitor la casatorie



Majoritatea respondenților consideră că valorile creștine sunt definitorii pentru România


Peste 90% dintre români privesc căsătoria drept uniune între femeie și bărbat cu scopul de a procrea, crește și educa copii, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) pentru Coaliția pentru Familie (CpF).
Sondajul, realizat în perioada 1- 15 octombrie la nivel național, relevă faptul că majoritatea covârșitoare a românilor este atașată puternic de concepția tradițională a căsătoriei, respingând, totodată, în proporții la fel de covârșitoare, formele alternative de căsătorie sau parteneriat civil.
De asemenea, majoritatea respondenților asociază căsătoria între persoane de același sex cu efecte nedorite pentru societate, cum ar fi afectarea perpetuării speciei, educația și creșterea copiilor. În plus, majorități largi susțin rolul pozitiv pe care Biserica îl are în privința creșterii copiilor și relațiilor sociale pozitive în societate.
O înțelegere tradițională asupra căsătoriei
Astfel, 91% din respondenți au fost de acord cu afirmația „Căsătoria trebuie definită ca o uniune tradițională dintre bărbați şi femei cu scopul de procreare, de creştere şi educare a copiilor”, doar 6% respingând o astfel de înțelegere a căsătoriei. Mai mult decât atât, 90%din respondenți au fost de acord cu afirmația „Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia pentru a fi împreună ca o familie, pentru a se înmulți, iar nimeni şi nimic nu poate schimba această rânduială.
Totodată, la întrebarea ”Dvs. sunteţi pentru sau împotriva definirii căsătoriei ca uniunea dintre două persoane indiferent de sexul acestora?”, 87% din respondenți au fost împotrivă.
În cazul în care problema căsătoriei s-ar vota, o majoritate la fel de largă s-ar pronunța împotriva legalizării căsătoriilor dintre persoane de același sex. La întrebarea ”Dacă ar fi să votaţi, dvs aţi fi pentru sau împotriva legalizării căsătoriilor dintre două persoane de acelaşi sex?”, 83% din respondenți au răspuns că ar vota împotrivă.
În ceea ce privește parteneriatul civil, fără a fi precizat dacă e și pentru cuplurile de același sex, 65% au răspuns negativ la întrebarea ”Sunteţi de acord cu legalizarea parteneriatelor civile?
87% din respondenți resping, de asemenea, adopția de copii pentru cuplurile de același sex, răspunzând negativ la întrebarea „Cuplurile formate din persoane de același sex ar trebui sa aibă dreptul să adopte copii?
Efecte nedorite ale căsătoriilor între persoane de același sex
În ceea ce privește efectele căsătoriilor sau parteneriatelor civile încheiate între persoane de același sex, 80% au răspuns pozitiv la întrebarea „Căsătoria şi familia între două persoane de același sex afectează negativ perpetuarea speciei umane şi creșterea copiilor”, iar 78% au răspuns pozitiv la întrebarea „Legalizarea căsătoriei între persoane de același sex va avea efecte nedorite în domenii precum cel al educației școlare sau juridic.”
De asemenea, 80% au răspuns pozitiv la întrebarea „Legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex va avea efecte nedorite, pe termen lung, asupra moralei societăţii.”
Un aspect interesant îl constituie faptul că majoritatea respondenților face distincția între relațiile afective, sentimentale și relațiile maritale. Astfel, 71% din respondenți au răspuns pozitiv la întrebarea „Nimeni nu opreşte homosexualii să se iubească unul pe altul sau să aibă relaţii între ei dar, aceasta nu înseamnă că se pot casători.”
Biserica – un rol pozitiv în educarea copiilor și în menținerea păcii sociale
Majoritatea respondenților consideră că valorile creștine sunt definitorii pentru România, 87% dintre aceștia fiind de acord cu afirmația „Promovarea valorilor creștine în societatea românească înseamnă respectarea tradițiilor istorice definitorii pentru România”.
De altfel, 82% din respondenți au fost de acord cu afirmația „Biserica are un rol pozitiv în ceea ce privește educația copiilor”, iar 85% cu afirmația „Biserica are un rol pozitiv în ceea ce privește respectarea relațiilor de conviețuire pașnică între oameni.”
În ceea ce privește educația sexuală, este de remarcat faptul că 83% nu o consideră necesară în școli.
O direcție greșită
Potrivit cercetării realizate de CURS, 74% din respondenți consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, deși doar 43% se declară nemulțumiți de situația economică a propriei gospodării.
Eșantion și metodologie
Cercetarea CURS a fost realizată între 1-15 octombrie 2017 pe un eșantion de 1067 de respondenți, votanți în vârstă de 18 ani și peste. Tipul de eșantion a fost probabilist, multistadial, cu selecție aleatoare a secțiilor de votare, a gospodăriilor în cadrul secției de votare și a respondenților în cadrul gospodăriilor. Modul de intervievare a fost față-în-față la domiciliul respondenților, iar marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%.

duminică, 10 septembrie 2017

Otniel Bunaciu - Finanțarea bisericilor locale

                                                                        





Otniel Bunaciu — Bisericile locale ar trebui lăsate să decidă potrivit călăuzirii pe care o au. Îmi este greu să înțeleg de ce bisericile care au resurse consideră că au dreptul să impună o anumită abordare fiscală bisericilor care nu au resurse. (Opinie personală cu privire la o situaţie de actualitate şi deopotrivă extrem de delicată: Principiul baptist al separării bisericii de stat) 


Stimați colegi de slujire,
Doresc ca harul și pacea Domnului nostru Isus Hristos să vă fie înmulțite. Deoarece fratele Președinte al UBR ne-a îndemnat să ne exprimăm opiniile față de situația subvențiilor de la stat am decis să ofer reflecția de mai jos. Apreciez disponibilitatea fratelui Președinte, care a preluat decizia Consiliului Uniunii de la Timișoara de a avea o discuție frățească largă. Mă rog lui Dumnezeu ca să ne dea înțelepciune, dar și răbdare pentru ca să ascultăm toate vocile care doresc să contribuie la dezbatere. Consider că o discuție în acest sens este esențială pentru ca să ajungem la hotărâri înțelepte și la care toți cei care doresc să se implice să simtă că au avut libertatea să participe. Din păcate de prea multe ori luările de poziție nu sunt principiale, ci sunt doar afirmate cu intenția de a fi impuse și fără acceptarea unui dialog real.
Deoarece baptiștii au susținut mereu libertatea de exprimare a opiniilor lor, prezenta luare de poziție dorește să fie o exprimare în acest spirit. Trebuie să recunoaștem că această temă are capacitatea să amenințe unitatea baptistă, fapt remarcabil deoarece, așa cum se va putea observa în continuare, principiul nu reprezintă de fapt unul din articolele de credință principale ale baptiștilor și nici nu apare în legislația adoptată în România, deși este o temă de mare interes.
În mod ideal baptiștii cred că statul ar trebui să creeze un cadru legal și neutru în care să se garanteze libertatea religioasa pentru toate cultele și comunitățile de credincioși. În acest scenariu ideal, fiecare cult ar trebui să se administreze singur fără sprijinul statului. Realitatea din România nu se conformează acestui scenariu ideal, cum nu se conformează în nici o țară din lume. În majoritatea situaților statele susțin eforturile comunităților de credință (cultelor) și cele ale organizațiilor caritabile. Astfel statele creează diferite aranjamente fiscale prin care oferă acest sprijin (inclusiv în SUA de unde își are originea principiul separării bisericii de stat).
Susținerea financiară oferită de stat se încadrează de fapt în categoria drepturilor pe care le au plătitorii de impozite cum ar fi: învățământul, sănătatea, apărarea, etc. Prin aceste măsuri fiscale se generează o situație la care cei care contribuie prin impozite și beneficiază de ceea ce oferă statul. Dacă o instituție care participă la îndatoriri nu participă și la drepturi, aceasta se va găsi într-o situație de inegalitate pe care și-a impus-o singură. Baptiștii din România au acceptat recunoașterea lor în condițiile legii și funcționează potrivit legii. Statutul cultului care are forma unei Hotărâri de Guvern este în armonie cu celelalte legi din România.

O discuție preliminară, care ar trebui poate purtată este de ce există atât de mare interes pentru tema subvențiilor de la stat și nu prea se discută problema implicării bisericilor în politică. Consider că acest aspect este legat direct de înțelegerea separării bisericii de stat și este o practică mai periculoasă decât acceptarea subvențiilor.  Din păcate există suficiente motive să fim îngrijorați. Nu mă refer aici la rolul profetic pe care bisericile sunt chemate să îl aibă și nici la implicarea credincioșilor în procesul politic în calitate de  cetățeni, deoarece este un drept al acestora. Mă tem că uneori discuția despre subvenții devine un motiv tocmai pentru ca să nu se discute implicarea politică a unor biserici.
Experiența celorlalte culte care au acceptat subvențiile oferite de stat după 1990 nu a fost una negativă. În România, statul nu s-a amestecat în treburile bisericilor deoarece în aceste vremuri statul, potrivit legii, susține bisericile. De asemenea, trebuie să recunoaștem că, deși baptiștii nu au acceptat subvențiile, acest lucru nu a dus la rezultate semnificativ diferite față de cultele care au acceptat.
Realitatea este că de fapt baptiștii din România primesc deja subvenții în diferite forme. Dacă ajungem la concluzia că nu ar fi principial să acceptăm subvenționarea de la stat, atunci ar trebui să nu acceptăm niciun tip de subvenționare pentru ca mărturia noastră să fie cu adevărat autentică. Mă refer aici la fonduri pentru: construcții, reparații, dar și la susținerea de grădinițe, școli, licee, activități sociale începute de biserici și care se află sub autoritatea acestora, dar nici acceptarea celor 2% din impozit pe care legea îi oferă bisericilor și organizațiilor non profit.
Probabil că înainte de a dezbate oportunitatea primirii de subvenții ar fi util să vedem care este situația concretă din bisericile baptiste din UBR. Pentru a avea o discuție informată și echilibrată ar trebui să începem de la niște date și de la legile și textele existente și nu de la niște păreri personale. Ar fi de folos să știm, de exemplu, care este media salariilor slujitorilor din bisericile membre ale UBR și a personalului ne clerical. În anul 2007 când am pus această întrebare, patru comunități regionale au răspuns că media veniturilor era între 600 – 700 RON pe lună ceea ce reprezenta atunci salariul minim pe economie. Sper ca lucrurile să stea mult mai bine acum, dar ar fi important să înțelegem care este cu adevărat situația.
Este ironic faptul că între persoanele care susțin că nu ar trebui să se primească bani de la stat există mulți slujitori din biserici mari. Acestea au multe proiecte finanțate uneori de la stat (cum ar fi grădinițe, școli, licee sau alte proiect sociale), dar și  proiecte sprijinite de donatori din străinătate a căror fonduri includ sume primite de la stat (din țările lor). Este oare mai moral să primim ajutoare din subvenții de la alte state (în mod indirect) atât timp cât credem că nu este moral să primim subvenții de la statul Român?
Argumentul că finanțarea de la stat ar putea genera dependență este la fel de valabil în cazul finanțării primite din partea altor organizații sau biserici. Orice finanțare primită pentru susținerea slujirii creează un pericolul de dependență. Mai mult decât atât, în timp ce statul nu este interesat de poziția doctrinară a celor pe care îi susține, nu la fel se întâmplă cu organizațiile și bisericile care fac acest lucru. Adesea acestea condiționează susținerea de adoptarea unei anumite poziții doctrinare sau a unor strategii de lucru.
De cele mai multe ori bisericile care doresc să accepte finanțarea de la stat sunt mai mici și fără resurse suficiente. Vocea lor nu este auzită, din păcate și adesea, dacă cineva exprimă un punct de vedere în acest sens, acesta este înăbușit energic de colegii care nu văd lucrurile la fel. Bisericile care au resurse suficiente și se pot descurca demonstrează implicit o lipsă de interes față de situația bisericilor mai mici.
Dacă ne considerăm o frăție și dacă ne pasă cu adevărat de situația colegilor care slujesc fără a avea resursele necesare, ar trebui să dezvoltăm o formă instituționalizată de solidaritate pentru susținerea acestora. O astfel de inițiativă, care ar trebui luată la nivel central, ar fi o bună mărturie a faptului că suntem o uniune de biserici care slujesc împreună. Toate bisericile din uniune să se angajeze să își încadreze slujitorii la nivelul potrivit în grila adoptată de UBR pentru a evita discrepanțele care există acum datorită nivelului de resurse a bisericii angajatoare. Toate bisericile să se angajeze să contribuie din bugetul lor la un fond de solidaritate din care să se acopere diferențele salariale pentru o încadrare uniformă. Acest procent care ar putea fi destul de mare trebuie să fie calculat pe baza nevoilor reale.
Cred că aud deja vocile celor care vor spune că o astfel de inițiativă ar fi o încălcare a principiului autonomiei bisericii locale. Personal sunt de acord în totalitate cu aceste voci. Ceea ce nu pot să înțeleg este de ce decizia acceptării sau nu a subvențiilor de la stat nu se încadrează tot la autonomia bisericii locale care poate hotărî ceva legat de activitatea sa, mai ales că nu este vorba despre încălcarea unui principiu biblic sau a unei doctrine (pe care să o găsim în Mărturisirea de credință). Bisericile locale ar trebui lăsate să decidă potrivit călăuzirii pe care o au. Îmi este greu să înțeleg de ce bisericile care au resurse consideră că au dreptul să impună o anumită abordare fiscală bisericilor care nu au resurse.
Rezultatul este că avem două categorii de slujitori în uniunea noastră. Una este categoria slujitorilor susținuți decent de bisericile pe care le slujesc pentru că acestea au resursele necesare și o categorie a slujitorilor susținuți nesatisfăcător de bisericile pe care le slujesc pentru că acestea nu au resursele necesare.
Efectele situației vor avea impact și pe termen lung. În primul rând are loc o descurajare a noilor potențiali slujitori care, deși nu intră în lucrarea de slujire pentru câștiguri financiare, trebuie totuși să poată primi o susținere care să le permită să aibă grijă de familiile lor. În al doilea rând nivelul scăzut al salariilor din UBR va avea un impact negativ asupra resurselor Casei de Pensii si Ajutoare. Deja raportul dintre angajați și pensionari a scăzut în defavoarea resurselor CPA. Cu alte cuvinte, viitorul pentru cei care au slujit și au fost subfinanțați este că vor avea pensii mici deoarece contribuțiile lor sunt mici.
Am făcut această clarificare pentru că textul care urmează este un punct de vedere care este oferit deoarece a fost solicitat. Nu mă interesează o dezbatere pe internet, deși sunt bucuros să discutăm problemele personal sau într-o întâlnire.
Vă doresc multă binecuvântare în ceea ce faceți pentru extinderea Împărăției lui Dumnezeu și însoțirea puterii Duhului Sfânt în lucrarea Evangheliei.
Reflecție asupra înțelegerii principiului Baptist al separării bisericii de stat în contextul baptiștilor din România
De curând dezbaterea principiului separării bisericii de stat a generat multă energie și vehemență între lideri și pastori din România care au înțelegeri diferite cu privire la această temă. Acest text reprezintă un punct de vedere personal, o încercare de a reflecta și de a observa cum înțeleg baptișii din România relația dintre biserică și stat. Explorarea își propune să ia în considerare ce afirmă: învățătura Scripturii, Mărturisirea de credință, Statutul cultului, perspectiva legislației în vigoare, dar privește relația și prin prisma practicilor care există în bisericile baptiste din România. Consider că este important ca o discuție despre relația dintre biserică și stat să fie bazată pe o perspectivă realistă a modului în care baptiștii din România se raportează la această temă. Fără a avea pretenția de a fi o abordare exhaustivă, punctul de vedere exprimat face referire la poziții teologice diverse, așa cum sunt ele exprimate de baptiștii din România, dar aduce în discuție și exemple din istoria baptiștilor, din teologia lor precum și practici ale baptiștilor din alte țări.
Expresia separarea bisericii de stat nu vine din Sfânta Scriptură, ci este o frază care a fost folosită de Thomas Jefferson într-o scrisoare din 1 ianuarie 1802, scrisoare care era adresată Asociației Baptiste Danburry din statul Connecticut. Jefferson încearca să reafirme, folosind alte cuvinte, ceea ce spune Primul amendament al Constituției SUA(adoptat în 1791) care declară: Congresul nu va face o lege cu privire la stabilirea religiei sau la interzicerea exercitării libere a acesteia. Amendamentul crează o obligație în dreptul statului, și anume de a nu stabili o anumită formă de religie în SUA. Obligația nu este creată și în dreptul diferitelor forme de religie care se bucură de libertate ca și consecință a acestui amendament. Expresia lui Jefferson reflectă o formulare a lui Roger Williams, fondatorul primei biserici baptiste din America de Nord, care în 1644 scria despre:un gard viu sau un zid de separare între grădina bisericii și sălbăticia lumii.
Predicatorul Baptist John Leland din Virigina remarca și el în anul 1804 (la câteva zeci de ani după adoptarea constituției): Plăcerea magistraților de a promova creștinismul a făcut mai mult rău acestuia decât toate persecuțiile. Persecuția, ca un leu sfâșie sfinții omorându-i dar lasă creștinismul într-o stare pură: stabilirea religiei de către stat, îmbrățișează sfinții ca un urs dar corupe creștinismul.
Cu aceste cuvinte, Leland exprima poziția baptistă clasică a separării bisericii de stat. Leland oferea această explicație în contextul Statelor Unite ale Americii și în secolul al 19-lea. Principiul exprimă înțelegerea baptistă că o țară nu ar trebui să fie creștină în sensul susținerii unei anumite confesiuni sau biserici de către stat. Mai degrabă rolul statului, potrivit acestei înțelegeri este să garanteze libertatea de conștiință și de închinare pentru toți credincioșii, indiferent de confesiunea acestora (voi folosi termenul ‘cult’ care apare în legislația din România).
De-a lungul istoriei baptiștilor aceștia au dezvoltat relații de tip diferit cu statul în funcție de contextul politic, social și legal în care se găseau. Poziția lor a pornit de la înțelegerea că biserica respectă autoritatea statului care, în înțelegerea baptiștilor, i-a fost încredințată acestuia de către Dumnezeu. În același timp, baptiștii au crezut și au susținut idea că bisericile trebuie să funcționeze liber într-un țară liberă.
În funcție de legile țărilor în care și-au desfășurat activitatea, bisericile baptiste au construit diferite aranjamente legale pentru funcționarea adunărilor de credincioși, dar și în ce privește relațiile fiscale ale acestora în calitatea lor de instituții care funcționează într-un cadrul legal.
Punctul de vedere propus este că principiul separării bisericii de stat este susținut de baptiști ca expresia preferată a modului de raportare reciprocă între biserică și stat. Acest principiu nu reprezentă însă o doctrină extrasă direct din Scriptură, ci este o afirmare a convigerii baptiștilor că statul trebuie să garanteze libertatea de credință și posibilitatea proclamării Evangheliei. În țările în care au funcționat bisericile baptiste și în care nu a fost adoptat acest principiu (în majoritatea cazurilor în țările în care există biserici naționale) baptiștii au acceptat condițiile legale din acele țări, dar au încercat să rămână o mărturie profetică.
Contextul în care funcționează bisericile baptiste din România
Am subliniat deja importanța deosebită a contextului local pentru modul în care funcționează bisericile baptiste într-o țară anume. Pentru a explora situația baptiștilor din România vă invit să privim la: cadrul legal din România, la Mărturisirea de credință a Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România și la practica din diferite biserici și comunități baptiste.
Încă de la începutul mișcării baptiste în teritoriile ocupate de români, liderii mișcării au încercat să obțină drepturi pentru funcționarea legală a adunărilor de credincioși baptiști. Astfel în Transilvania au existat drepturi acordate de către autoritățile de la Budapesta înainte de unirea acesteia cu România în anul 1918. În Regat și în Moldova, baptiștii au fost mai puțin numeroși și drepturile lor nu au fost atât de generoase. După Unire și după înființarea Uniunii Baptiste și recunoașterea acesteia a urmat un proces de recunoaștere a tuturor drepturilor care a fost sprijinit în mod activ prin intervențiile baptiștilor din lume și mai ales ale Alianței Mondiale Baptiste.
După instalarea regimului communist, drepturile baptiștilor au fost îngrădite în contextul unui stat ateu care a luat măsuri de constrângere împotriva creștinilor. În perioada comunistă statul a controlat strict viața bisericilor baptiste atât din punct de vedere administrativ, dar și fiscal deși nu susținea în nici un fel activitatea acestora.

    Astăzi, ca și la începuturile mișcării, baptiștii doresc și solicită recunoașterea lor ca și cult în România. Astfel baptiștii acceptă faptul că bisericile baptiste funcționează într-un cadru legal stabilit prin Constituția României și prin Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor. Niciunul din aceste documente, care stabilesc cadrul funcționarea legală a cultelor din țara noastră, nu folosește expresia separării bisericii de stat. Aceasta înseamnă că din punct de vedere legal – punct de vedere acceptat de Uniunea Baptistă prin acordul dat Legii privind libertatea religioasă și prin Statutul adoptat – nu poate fi vorba despre existența principiului separării bisericii de stat în legislația din România.

Principiul separării bisericii de stat nu apare nici în textul Statutului de organizare care este lege și care a fost propus de către Uniunea Baptistă în anul 2007 și adoptat de Guvernul României în anul 2008 (Hotarâre nr. 58/2008 din 16/01/2008). Chiar dacă în calitate de baptiști am ridicat această problemă principiul nu apare deoarece nu apare nici în legislația din România. Ca urmare toate bisericile baptiste din România funcționează în baza acestei legi în care apar: principiul libertății religioase, al autonomiei față de stat și principiul egalității cultelor. Așa cum am afirmat anterior, principiul separării bisericii de stat nu este menționat în Statutul Cultului Baptist.

    Doctrinar vorbind documentul de căpătâi a baptiștilor și care este recunoscut în Statul de organizare care a fost adoptat este Mărturisirea de credință (care funcționează ca o explicație a Scripturii care este comun acceptată de baptiștii din România). Mărturisirea de credință nu menționează separarea bisericii de stat, motiv pentru care acest principiu nu apare ca un articol de credință al baptiștilor din România. La capitolul: ‘Biserica și statul’, Mărturisirea de credință afirmă doar următoarele: Noi credem şi mărturisim că autoritatea Statului este dela Dumnezeu, fiind îmbrăcată cu putere pentru păstrarea dreptului, ordinei şi pedepsirea răufăcătorilor, potrivit cu învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu suntem datori a ne supune legilor, a ne îndeplini îndatoririle cetăţeneşti şi a ne ruga pentru toate autorităţile Statului. Din textul Mărturisirii de credințărezultă că principiul separării bisericii de stat nu apare în această mărturisire ca o învățătură importantă a baptiștilor din România.
    Practica bisericilor baptiste din România reflectă mai mult preocupări pragmatice legate de oportunități percepute în contextul din țară. În libertate, baptiștii s-au implicat pe lângă, misiune, evanghelizare și plantare de biserici și în educație sau în diferite activități sociale. Astfel, biserici și instituții cultice au beneficiat de subvenții și finanțări de la stat pentru astfel de activități. De exemplu: sunt plătite de la stat salariile profesorilor din licee, școli și grădinițe aflate sub autoritatea unor biserici sau comunități baptiste. A fost adus argumentul că educația sau activitatea socială se află sub administrația statului și deci obținerea de fonduri nu reprezintă o subvenționare a bisericii de stat. Cu toate acestea bisericile și instituțile baptiste au inițiat aceste scoli și proiecte pe care le-au și finanțat la început. După ce statul s-a implicat cu finanțarea, instituțiile baptiste au insistat să păstreze jurisdicția asupra instituțiilor create. În cazul unor eventuale litigii care au fost rezolvate pe cale legală justiția a considerat că bisericile sau comunitățile au autoritate asupra instituțiilor înființate indiferent de unde vine finanțarea acestora.

Totodată, la nivel local, unele biserici din zone în care importanța comunităților baptiste este mare datorită numărului de membri (mai ales din vestul țării) au beneficiat de oferte din partea autorităților locale care au sprijinit activitatea religioasă. Astfel au existat situații în care primării sau consilii județene au oferit suport financiar pentru amenajări sau construcții, dar și pentru organizarea unor evenimente. Situația a dus la nevoia de clarificare a poziției Uniunii Baptiste din România în sensul interpretării articolului din preambulul Statutului care afirmă că baptiștii nu primesc fonduri de la stat pentru funcționare. Consiliul Uniunii de la Comănești (27 octombrie 2009), în urma unei dezbateri largi, a decis că bisericile baptiste pot accesa fonduri din partea Statului pentru proiecte legate de implicarea bisericii în societate (activităţi sociale, educaţionale, etc), precum şi pentru construirea şi repararea clădirilor şi anexelor acestora care sunt proprietatea bisericilor şi a Cultului.
Astfel, în acea situație, Consiliul Uniunii nu a intrepretat primirea de fonduri de la stat ca o încălcare a principiului separării bisericii de stat și observăm că nici în practică baptiștii din România nu aplică în mod riguros separarea bisericii de stat.
Întrebarea cea nouă
De curând, discuția acceptării de fonduri de la stat a fost redeschisă datorită faptului că unele comunități regionale din cadrul Uniunii Baptiste au primit din partea autorităților locale sprijin pentru salarizarea personalului neclerical. Astfel s-a ridicat din nou nevoia clarificării sensului textului existent în Statut: Baptiștii din România nu acceptă subvenții de la stat pentru activitatea religioasă și pentru salarizarea personalului de cult.
O problemă legată de acest text este că el apare în preambul și nu în conținutul capitolelor Statutului. Preambulul face tot felul de afirmații istorice și doctrinare care prezintă dintr-o perspectivă mai degrabă generală și nu foarte atentă la detalii despre mișcarea baptistă așa cum a înțeles-o autorul. O întrebare importantă este dacă preambulul face de fapt parte din Statut și dacă i se poate acorda o importanță din punct de vedere legal. În acest caz ar trebui analizat și dacă acest preambul se armonizează cu Mărturisirea de credință și cu restul textuluiStatutului.
Poziția bisericilor și comunităților care au acceptat finanțări de la stat este de fapt rezonabilă din perspectiva principiului autonomiei bisericii locale care este menționat în mod expres în Statut. Poziția acestora este rezonabilă mai ales pentru că principiul separării bisericii de stat nu apare nici în Mărturisirea de credință și nici în Statut și nu este aplicat uniform în practica bisericilor baptiste din România.
Separarea bisericii de stat în Sfânta Scriptură
Așa cum am notat anterior, această învățătură nu poate fi găsită în mod direct în Sfânta Scriptură. În Vechiul Testament nici nu există biserica în sensul stabilit de Domnul Isus și în care apare în Noul Testament. Astfel nici nu poate fi vorba despre o discuție a separării bisericii de stat în Vechiul Testament. Abordările care încearcă să extragă susținere pentru acest principiu din Vechiul Testament reprezintă interpretări care de la bun început sunt făcute pentru a se ajunge la rezultatul dorit.
Dacă se adoptă o perspectivă mai largă, observăm că în Vechiul Testament Dumnezeu cheamă un popor pentru ca să trăiască potrivit principiilor stabilite de El pentru realizarea scopului divin în lume. În cazul în care dorim să vorbim despre un mod de organizare administrativ sugerat în Vechiul Testament cea mai potrivită descriere ar fi cea a poporului lui Dumnezeu ca o teocrație, adică nu la o separare, ci la un stat care trăiește potrivit legii divine – cu alte cuvinte făcând o paralelă cu situația de astăzi am putea spune că statul și poporul lui Dumnezeu se suprapuneau. Legea și principiile care au decurs din aceasta au pus poporul evreu în situația de a trăi un mod de viață distinct de cel al altor popoare, chiar și cînd evreii erau în robie. Trăirea, de către poporul lui Dumnezeu, a unei identități speciale pe care Dumnezeu a stabilit-o ca mărturie între popoarele lumii nu poate fi descrisă ca o separare a bisericii de stat.
Această învățătură nu apare nici în Noul Testament în mod explicit. Domnul Isus face o referire la nevoia de a da lui Dumnezeu ce i se cuvine lui Dumnezeu și Cezarului ce i se cuvine cezarului. Astfel Mântuitorul îi îndeamnă pe ucenici să respecte autoritatea Cezarului până la situația când această autoritate ar știrbi autoritatea lui Dumnezeu și închinarea înaintea lui Dumnezeu
Totodată, vedem că Domnul Isus când se află în fața judecțăii nedrepte pe care i-o administrează Imperiul Roman prin reprezentantul sau Pilat, recunoaște autoritatea administrativă a acestuia (Pilat era reprezentantul statului) deși îi explică faptul că această autoritate i-a fost delegată de fapt de Dumnezeu. În final Mântuitorul acceptă fără ca să cârtească o judecată nedreaptă din partea unui stat nedrept.
În același mod, alți autori ai Noului Testament (Pavel de exemplu) consideră situația țării în care trăiesc ca un dat și acceptă practica sclaviei, deși îi provoacă pe cei credincioși (stăpâni și sclavi) să adopte standarde întemeiate pe iubire și pe valorile credinței. Totodată Pavel îi îndemnă pe credincioși să se roage pentru cei care sunt în dregătorii. În mod evident, apostolii consideră că statul nu este în mod automat rău și că autoritatea conducătorilor lumești este îngăduită de Dumnezeu chiar dacă din punct de vedere al religiei, creștinii nu accceptau politeismul Imperiului Roman.
De exemplu, în Romani 13:1-7 Apostolul Pavel prezintă statul într-o lumină pozitivă. Imaginea negative a statului apare mai mult în Apocalipsa unde în capitolul 13 statul este prezentat ca o fiară, dar numai în contextul în care acesta pretinde ascultarea ce I se datorează doar lui Dzeu. Astfel nici în Noul Testament această învățătură nu apare în mod direct.
Relația bisericii cu statul in teologia baptiștilor
În anul 1611, Thomas Helwys pastorul primei biserici baptiste compune o declarație de credință numită: O declarație de credință a poporului englez care a rămas la Amsterdam în Olanda. În această mărturisire el afirmă că: 24. Magistratura este o rânduială sfântă a lui Dumnezeu față de care fiecare suflet ar trebui să se supună nu numai din teamă dar datorită conștiinței. Magistrații sunt slujitorii lui Dumnezeu pentru bogăția noastră, ei nu poartă sabia degeaba. Ei sunt slujitorii lui Dumnezeu care să își arate mania față de cei care fac răul (Romani 13). Este un păcat de temut să vorbești de rău pe cei care sunt în autoritate și să disprețuiești guvernul (2 Petru 2:10). Suntem datori să plătim taxele, vămile și alte datorii. Suntem datori să ne rugăm ca Dumnezeu să îi mântuiască și să ajungă la cunoașterea adevărului Său (1 Timotei 2:1. 4). De aceea ei pot fi membrii bisericii lui Hristos și să își păstreze magistratura deoarece nici o rânduială sfântă a lui Dumnezeu îi împiedică să fie membrii ai bisericii lui Hristos…
Prima mărturisire de credință baptistă, London Baptist Confession of 1644 nu menționează nici ea separarea bisericii de stat ca un principiu. Articolele care se referă la stat recunosc autoritatea acestuia astfel: (XLVIII) … magistratura civilă este o rânduială stabilită de Dumnezeu pentru pedepsirea rău făcătorilor și pentru lauda celor care fac binele; și că pentru toate lucrurile legale poruncite de ei trebuie să ne supunem în Domnul: și că trebuie să mijlocim pentru Regi și pentru toți cei în autoritate ca sub ei să trăim o viață liniștită și pașincă în cinste și evlavie…
În continuare mărturisirea consideră că în cazul în care atitudinea magistraților este favorabilă credincioșilor și vor proteja poporul de diferite primejdii inclusiv de cea a ierarhiei prelațiloraceștia trebuie să se bucure și să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru aceasta. Există și limite ale ascultării pe care mărturisirea le exprimă astfel: (LI.) … cu toate acestea noi nu trebuie să renunțăm la a merge înainte ca o comuniune creștină, si nu îndrăznim să îngăduim suspendarea practicii noastre ci să umblăm în ascultare de Hristos în mărturisire și în afirmarea credinței declarate mai înainte chiar și în mijlocul încercărilor și a nenorocirilor neținând seama de bunuri, pământuri, soții, soți, copii, tați, mame, frați, surori, desigur și nici de viețile noastre scumpe pentru noi, pentru ca să terminăm alergarea cu bucurie: amintindu-ne că întotdeauna ar trebui să îl ascultăm mai mult pe Dumnezeu și nu oamenii și să fim întemeiați pe porunca, încredințarea și promisiunea Domnului și Stăpânului Isus Hristos care are puterea în cer și pe pământ …
Am putea afirma că pentru primii baptiști respectarea libertății de credință este aspectul cel mai important în relația cu statul mai ales când statul susține o anumită biserică. Teologic baptiștii au înțeles că libertatea omului ca persoană vine din asemănarea sa cu Creatorul. Astfel, în virtutea acestei asemănări, ființa umană trebuie respectată. Am putea spune că drepturile omului decurg în primul rând din calitatea omului de purtător al chipului lui Dumnezeu. Datorită acestei libertăți, fiecare persoană trebuie să fie liberă să își aleagă credința pe care dorește să o urmeze.
Credincioșii respectă autoritatea orânduirii din țara (statul) pe care îl consideră rânduit de Dumnezeu atât timp cât acesta nu îngrădește dreptul la închinare și la predicarea Evangheliei. Din această autoritate a statului decurg responsabilități, dar și drepturi. Statul și instituțiile acestuia nu trebuie să se amestece în treburile bisericii, dar nici biserica nu trebuie să se amestece în politică din punct de vedere instituțional deși aceasta are un glas profetic când proclamă voia lui Dumnezeu.
Membrii bisericilor sunt cetățeni ai țării și din această calitate decurg responsabilități cum ar fi: supunerea față de legi și cerințe fiscal, dar și drepturi pe care le pot exercita ca și alți cetățeni cum ar fi: participarea în procesul politic, beneficii fiscale și ale serviciilor dezvoltate de stat pentru cetățenii țării (sănătate, învățământ, etc).
În această privință baptiștii nu au împărtășit atitudinea negativă față de stat pe care au avut-o anabaptiștii. Astfel ei au acceptat participarea credincioșilor în diferitele forme de slujire în cadrul statului.
Observăm că baptiștii nu dezvoltă în cadrul învățăturii lor o teologie explicită a separării bisericii de stat înainte de situația specifică din Statele Unite ale Americii. Mai degrabă putem spune că baptiștii dezvoltă o înțelegere a libertății religioase.
Atitudini Baptiste în relația bisericii cu statul
De-a lungul istoriei și în diferite context locale baptiștii au abordat specific relația cu statul. Exemplele care urmează ilustrează diversitatea extrem de mare ale acestor poziții.
În jurul anul 1612, același Thomas Helwys a scris regelui despre dorința baptiștilor de a fi liberi să predice Evanghelia. Ca să-și demonstreze autoritatea, regele l-a aruncat pe Helwys în temniță unde acesta a și murit.
În luna iulie 1663 regele Carol al II-lea al Angliei a aprobat Carta (constituția) Plantației Providența (devenită mai târziu statul Rhode Island). Această solicitare venită la inițiativa lui Roger Williams care era Baptist în acel moment și care plecase din Massachusetts datorită persecuției din partea puritanilor oferea pentru prima oară libertate religioasă în noile teritorii din America. Regele afirma: Este voința și plăcerea noastră regală ca … fiecare persoană sau persoane să se poată bucura liber și pe deplin de propria sa judecată și conștiință în probleme legate de religie din când în când și oricând de acum încolo, prin întreaga țară menționată aici.
În anul 1674 predicatorul baptist John Bunyan era arestat pentru că: în orașul Tynker a predicat sau a învățat la o întâlnire privată sau adunare … exercitarea religiei în altă manieră decât potrivit liturghiei și practicii Bisericii Anglicane, disprețuind bunele legi ale Maiestății sale. Bunyan a stat 12 ani în închisoare unde a și scris faimoasa lucrare: Întâmplările pelerinului în călătoria sa.
Samuel Sharpe a fost un sclav din Montego Bay, Jamaica în secolul al XIX-lea. El era membru și predicator într-o biserică baptistă care accepta sclavi și îi recunoștea și le permitea să predice. Samuel slujea și ca diacon în biserica locală și călătorea mult pentru a-i educa pe sclavi în spirit creștin care după părerea sa includea și libertatea. Înțelegând greșit că s-a abolit sclavagismul, el a încurajat o revoltă a sclavilor în anul 1831, imediat după Crăciun, pentru a afecta culesul trestiei de zahăr. Revolta a avut success, dar în campania de reprimare a acesteia Samuel Sharpe împreună cu alți 340 de sclavi au fost executați.
Pastorul baptist Martin Luther King jr. a fost liderul cauzei eliberării negrilor și a apărării drepturilor lor din statele de sud ale SUA în anii 1960. Deși a militat pentru schimbarea legii cu privire la drepturile negrilor, King a respectat statul. El a afirmat într-o colectie de predici numităPuterea de a iubi:  biserica trebuie să înțeleagă că nu este nici stăpâna și nici sluga statului ci, mai degrabă, conștiința statului. Biserica trebuie să fie ghidul și criticul statului și niciodată unealta acestuia. Dacă biserica nu descoperă din nou zelul profetic va deveni un club social nerelevant, fără autoritate morală sau spirituală.
Pastorul baptist William Tolbert a fost Vicepreședintele Liberiei timp de patru mandate și apoi Președintele țării începând din anul 1971 și până la asasinarea sa în anul 1980. În anul 1965 a devenit primul Președinte al Alianței Mondiale Baptiste din Africa. Tolbert a vizitat România în anii‘70 atât în calitatea sa oficială, dar și ca Președintele baptiștilor din lume, ocazie cu care a susținut drepturile baptiștilor din România.
În anul 1979, pastorul baptist american Jerry Fallwell a fondat organizația Moral Majority cu scopul de a mobiliza creștinii conservatori pentru a se implica politic în susținerea anumitor teme pe care le considerau importante (cum ar fi rugăciunea în școli). Probabil cea mai cunoscută acțiunea a organizației a fost susținerea candidaturii lui Ronald Reagan la Președinția Statelor Unite ale Americii. Această organizație s-a dizolvat în anul 1989 datorita dificultăților financiare întâmpinate.
Între anii 1977 – 1981 Jimmy Carter, învățător de școală duminicală într-o biserică baptistă din Georgia a fost Președintele Statelor Unite ale Americii. Chiar și când a ocupat această poziție, el a continuat să predea lecții în cadrul școlii duminicale din biserica unde era membru.
În luna februarie 2014, un prezbiter al unei biserici baptiste din Kiev, Oleksandr Turchynov a fost numit Președintele interimar al Ucrainei pentru o perioadă de câteva luni după alungarea vechiului președinte în urma demonstrațiilor populare.
În luna noiembrie din anul 2014, în capela unei universități baptiste înființată de o biserică din România, un candidat la președinția țării a fost invitat să se adreseze studenților. Deoarece evenimentul a avut loc în timpul campaniei electorale, candidatul a fost întâmpinat cu urale care exprimau dorința unora dintre participanți ca acesta să câștige alegerile.
Relații fiscale între stat și bisericile baptiste
În funcție de legile fiscale și de modalitățile de impozitare existente în diferite țări, bisericile baptiste beneficiază și de drepturile care decurg din aceste legi. În următoarele exemple se poate observa diversitatea abordărilor relațiilor fiscale.
În SUA, statul oferă scutiri de taxe pentru sumele donate bisericilor și în același timp oferă pastorilor scutiri speciale de taxe pentru unele sume împrumutate pentru cumpărarea locuinței. De asemenea, statul oferă diverse forme de susținere pentru inițiative ale unor organizații religioase, dar și pentru educație.
În Germania statul percepe o taxă pentru biserică care este identificată separat. Baptiștii refuză să primească ajutor financiar de la stat și în consecință nu mai plătesc taxa pentru biserică. Cu toate acestea organizațiile caritabile baptiste care sunt acreditate pot deveni prestatori de servicii și pot accesa fonduri din partea statului în acest sens.
În Marea Britanie, statul oferă bisericilor valoarea impozitului aferent donațiilor făcute de membri. Astfel bisericile pot solicita aceste impozite aferente sumelor donate în virtutea unui contract de sponsorizare.
În Cehia, guvernul a hotărât în anii 2012/2013 ca, pe lângă restituirea tuturor bunurilor luate de autoritățile comuniste de la biserici să ofere sume reparatorii care să permită o funcționare a cultelor recunoscute. Astfel baptiștilor li s-a oferit o sumă între 7- 8 milioane de Euro. Uniunea Baptistă din Cehia a hotărât să nu participle în acest aranjament oferit de guvern și a renunțat la suma reparatorie.
În Ungaria, în anul 2012 statul a oferit Uniunii Baptiste să preia jurisdicția și administrarea a 44 de școli. Oferta face parte din modul în care statul încearcă să încurajeze activitățile caritabile și educaționale în care se implică bisericile. Sume considerabile sunt administrate de instituții baptiste ca parte a acestui proiect.
Concluzie
Considerentele de mai sus, împreună cu ilustrațiile din practica bisericilor baptiste ridică întrebarea legitimă despre înțelegerea pe care baptiștii o au despre relația dintre biserică și stat si ce înseamnă de fapt expresia separarea bisericii de stat având în vedere modul diferit în care baptiștii acționează în practică.
Concluzia personală este că principiul separării bisericii de stat nu a reprezentat pentru baptiști o temă doctrinară importantă, ci un principiu fundamental legat de libertatea de conștiință pentru cei credincioși. Baptiștii susțin acest principiu pentru a avea dreptul de a-și alege confesiunea de care aparțin și pentru a avea libertate să predice evanghelia. Astfel principiul este aplicat diferit în situații diferite.
În România de astăzi statul susține bisericile și chiar încurajează credința creștină (într-un context al libertății religioase). Astfel statul recunoaște contribuția cultelor, se îngrijește ca religia să fie predată în școli din perspectivă confesională, susține activitatea confesională din învățământ și oferă subvenții pentru funcționarea cultelor. În acest context legal și fiscal, baptiștii din România au acceptat deja majoritatea inițiativelor prin care statul susține activitatea cultelor. Refuzul de a accepta unele moduri de susținere în timp ce le acceptă pe celelalte face ca noua discuție să nu fie de fapt principială și poziția baptiștilor din România să nu fie consecventă cu afirmațiile făcute.
De exemplu, printre formele de sprijin din partea statului pe care baptiștii din România le acceptă acceptă deja se află: scutiri de impozite pentru proprietăți, subvenționarea învățământului primar și liceal, susținerea unor proiecte sociale, primirea de ajutoare pentru construcții precum și creditarea de către stat a bisericilor cu 2% din impozitul pe venit al persoanelor care decid astfel. Nici măcar baptiștii care se opun în principiu primirii subvenților din partea statului nu se gândesc să renunțe la anumite forme de subvenționare cum ar fi finanțarea învățământului confesional de către stat sau acceptarea celor 2% sau a scutirilor de impozite. Astfel aduc tot felul de argumente circumstanțiale pentru a ascunde de fapt această atitudine inconsecventă.
Problema acceptării subvențiilor de la stat intră de fapt în categoria îndatoririlor și drepturilor care decurg din faptul că  membrii bisericilor sunt cetățeni care sunt plătitori de impozit și că bisericile sunt instituții care funcționează potrivit legilor țării și într-un anumit context legislativ și fiscal.
Am putea spune că nu există decât două poziții care să fie pe deplin consecvente față de problema subvențiilor. Prima este cea a separării complete și atunci baptiștii ar trebui să renunțe la orice formă de susținere pentru orice activitate care a fost începută sau care se află sub autoritatea bisericilor. Cealaltă opțiune este cea a acceptării, situație în care fiecare biserică locală să poată decide potrivit călăuzirii avute și în virtutea autonomiei bisericii locale.
În orice caz, din moment ce principiului separării bisericii de stat nici nu este măcar enunțat în Mărturisirea de credință sau în Statutul baptiștilor din România și nu apare în legislația relevantă, acceptarea subvențiilor nu poate fi considerată ca o încălcare a acestui principiu.

Otniel Ioan Bunaciu

sursa   www.suceavaevanghelica.wordpress.com

 


..

Ioan Botezătorul - văzut de moderniști



                                                                             







......

marți, 18 iulie 2017

Biserica "de piață"

                                                                   

Cu câteva luni în urmă am participat împreună cu un prieten la un serviciu divin într-o biserică evanghelică (neoprotestantă) independentă.
Am decis acum să scriu o serie de mici articole în care să descriu aceste aspecte, împreună cu anumite comentarii şi reflecţii privitoare la tendinţe în bisericile evanghelice americane moderne.

Cum am menţionat mai sus, biserica pe care am vizitat-o era una independentă. O biserică este “independentă” atunci când nu aparţine oficial unei ”denominaţii”, ceea ce înseamnă că nu trebuie să se conformeze normelor vreunei organizaţii şi nu se supune niciunei autorităţi.

 În general, bisericile evanghelice afirmă supremaţia bisericii locale. Astfel marile denominaţii baptiste, cum ar fi Southern Baptists, sunt doar ”asociaţii” în care bisericile locale se unesc pentru a se ajuta reciproc, dar asociaţia nu are nici o autoritate asupra lor. Aceasta permite liderilor bisericii să-şi definească propriul lor crez şi propriile lor practici.

Revin acum la experința mea recentă la o slujbă de închinare într-o biserică evanghelică americană modernă. Pe scenă se afla o orchestră de rock, în mod surpinzător formată din membrii nu prea tineri. Am avut impresia că sunt foşti cântăreţi faliţi care au găsit în sfârşit un mod de a-şi împlini visurile din tinerețe. Muzica era uneori stridentă, alte ori obsesivă. Dar ceea ce m-a frapat cel mai mult a fost lirica, textele cântecelor care vorbeau exclusiv despre simţirile interpretului (sau ale autorului).
 După un mic spectacol de muzică rock "creștină" a urmat predica. Un subiect interesant: cum să-ți administrezi timpul. Predicatorul a depășit tradiția învechită după care ar fi vorbit în picioare de la un amvon, șezând pe un scaun într-un colț al scenei. Aceasta, împreună cu lipsa cravatei și a costumului tradițional crea o atmosferă mai intimă. Mesajul era clar: nu era vorba de o autoritate care să declare învățături teologice abstracte de la catedră, ci de un prieten și un specialist care dădea audienței sfaturi practice, cu aplicație imediată.

O tendinţă recentă în Statele Unite este ca la înfiinţarea bisericii locale să se apeleze la consultanţi care fac un studiu al populaţiei pentru a descoperi care sunt gusturile care are trebui servite de biserică pentru a-i asigura o creştere rapidă. Se copiază astfel un model economic  în care se începe cu prospectarea pieţei şi se continuă cu oferta unui produs sau serviciu – în cazul acesta un anumit profil al bisericii – care să răspundă în mod optim comenzii sociale. Într-o zonă cu o populaţie tânără se crează servicii divine cu muzică  rock, cu lumini colorate şi predicatori în blue jeans, în timp ce în altă zonă cu o populaţie mai înaintată în vârstă se crează servicii divine cu imnuri protestante clasice, cu o atmosferă solemnă şi cu predicatori cu cravată şi costum bine îngrijit. Această adaptare la cererea pieţei asigură un succes instantaneu, şi un lider suficient de harismatic şi întreprinzător reuşeşte într-un deceniu să creeze o super-biserică cu mii de membrii, cu școli afiliate, cu librării de cărţi creştine, cu săli de sport şi cu bugete de milioane de dolari.

Adaptarea la gustul publicului crează uneori şi probleme sau chiar conflicte. Dacă faci un tur al oraşului în care locuiesc, în statul Carolina de Nord, vezi în faţa multor biserici evanghelice un panou în care sunt anunţate doua sericii divine: unul cu închinare clasică, altul cu închinare modernă.

Nefiind îngrădite de nici o tradiție, astfel de biserici pot evolua în ritm cu preferințele consumatorilor. Un profesor rus a declarat odată: ”tradițiile trebuie create și păstrate”. Aici accentul este pe ”create”, nu pe ”păstrate”. Nondenominationalii au chiar și o justificare ”biblică”: după cum a spus Hristos, nu punem un vin bun în burdufuri vechi. (În realitate,  Hristos se referea la obiceiurile cărturarilor și fariseilor.) Noi și noi ”tradiții” sunt inventate și abandonate: scenete cu conținut spiritual, mărturii publice ale unor sportivi celebrii, defilare cu steagul Israelului, conferințe despre sex. 
Într-un caz recent, în locul amvonului, predicatorul și soția lui au aparut împreună pe scenă în pijamale, în pat, de unde pastorul a ținut o predică despre relațiile sexuale normale într-o familie creștină. Nu vă alarmați, nu a fost nici o demonstrație practică.
În felul acesta, biserica evanghelică modernă devine un spectacol interesant, care poate în sfârşit să concureze cu un film bun sau cu un eveniment sportiv.

 In Vechiul Testament Israelul primește instrucțiuni detaliate cu privire la aranjarea Templului și la săvârșirea slujbelor. Este clar că, în timp ce Dumnezeu se uită la inima omului, El dorește în același timp un anumit fel de închinare.
Astfel, Dumnezeu S-a uitat cu bunăvoință la jertfa lui Abel (un animal), dar nu și la cea a lui Cain (care a constat din fructe). În locul sfânt din templu nu puteau intra decât preoții, iar în Sfânta Sfintelor intra doar marele preot, odată pe an.
În timp ce formalismul slujbei de la templu nu s-a păstrat identic în creştinism, alte aspecte, credem esenţiale, au rămas neschimbate. În timp ce slujba din templu era centrată într-o jertfă de animale, slujba creştină rămâne şi ea centrată într-o jertfă, de data aceasta jerfa desăvârşită a Mielului lui Dumnezeu, Iisus Hristos. La templu credincioşii se apropiau cu un sentiment al transcendeței lui Dumnezeu și a nevoii omului de mântuire, elemente care s-au păstrat în tradiţia creştină. De asemenea, slujba de la templu era o slujbă CĂTRE Dumnezeu, era o slujire a lui Dumnezeu din partea poporului . Scopul nu era satisfacerea nevoilor emoţionale ale credincioşilor, chiar dacă această satisfacere avea loc.
În centrul slujbei se afla Dumnezeu, nu omul, și din această cauză întâlnirea cu Dumnezeu era reală. Dumnezeu nu era manipulat pentru a servi nevoilor omului, ci omul era transformat prin întâlnirea cu Dumnezeu.
În timp ce acest aspect esențial s-a păstrat în biserica istorică, de-a lungul timpului protestanții și neoprotestanții au început să-l piardă tot mai mult, de la o generație la alta. Imnele pe care le ascultam în biserica baptistă când eram copil erau sobre și vorbeau despre Dumnezeu. Le cânt uneori și acum: O Doamne mare, când privesc eu lumea ce ai creat-o prin al Tău cuvânt sau Domnul îmi este adăpost, cetate tare-n vreme rea. Dar în bisericile evanghelice americane moderne am întâlnit un gen de muzică total nou: "rockul crestin".

Atunci când, duminica dimineața plec la slujbă, o fac pentru a mă întâlni cu o Ființă transcendentă, pentru a avea o experiență mistică, pentru a ieși, cel putin pentru un timp, din lumea obișnuită și a intra într-o altă lume, pentru a-mi ridica ochii spre cer. Credinciosul evanghelic modern este tot mai mult lipsit de o astfel de experiență, fără a-și da măcar seama. 
Muzica pe care o ascultă se aseamănă cu muzica (lumii) de la radio, predicile cu conferințele de la universitate, sala în care se închină se aseamănă cu o sală modernă de spectacole. În dorința de a se adapta vremii, bisericile moderne iau tot mai mult chipul veacului în care trăim.

La sfârșitul ”serviciului divin” din biserica la care m-am referit (nondenominationala) a avut loc ”cina Domnului”, un vestigiu al euharistiei practicata de-a lungul istoriei bisericii creștine. Aparenta continuitate cu trecutul a fost, din păcate, o discontinuitate.
Pastorul a anunțat că biserica lui practică ceea ce el numea ”cina deschisă tuturor”. Ca să fie mai clar, el a explicat că ORICINE se poate împărtăși, indiferent de credința pe care o are sau nu o are, indiferent de starea morală, indiferent de concepțiile religioase sau ne-religioase. Pentru mine .... suna ca un sacrilegiu .

Explicația pastorului privitoare la ”cina deschisă tuturor” a dat de înțeles că este vorba de o un act de incluziune, de acceptare, de unire, de cuprindere cu brațele deschise a oricui dorește să participe. Era o concluzie firească a unei lungi perioade de evoluție protestantă...... singurul mod de depășire a discordiei a fost o renunțare la doctrine sau practici bine definite, în favoare unui vag creștinism ”redus la esențe”. Important este sa ne iubim, sa fim drăguți unii cu alții, să ne acceptăm, fără a ne mai referi la dogme înguste.


sursa : http://ortho-logia.com/?p=136

Textul de mai sus reprezintă fragmente dintr-o serie de articole care conțin impresii , aprecieri referitoare la biserici neoprotestante americane ale unui personaj cunoscut, român stablit în SUA, publicate pe saitul propriu.

Descrierea prezentată este asemanatoare în multe privințe cu ale altor autori americani precum Dan Lucarini si John Blanchard  care au scris o carte prezentă și în librăriile din România "Evanghelia pe muzica rock" .

Această practică de a inființa o biserică pe baza unei cercetări de piață ,pentru a afla  preferințele oamenilor potențiali enoriași, are întradevar un corespondent în economia de piață ,dar nu are nimic de a face cu creștinismul.
 Biserica trebuie sa aibe în centrul atenției pe Dumnezeu și voia lui Dumnezeu, Cuvântul Său Evanghelia  și nu oamenii și preferințele lor . Biserica lui Hristos nu trebuie să semene în nici un caz cu o sală de spectacole (club) sau de conferințe, așa cum din păcate vedem tot ma des in jurul nostru.

Bisericile care recurg la investigații de piață pentru a evalua preferințele publicului în materie de programe religioase sunt cu precădere cele care și-au insușit ideologia  Mișcarii de creștere a Bisercii  al carui mentor este Rick Warren . Scopul principal al unei astfel de biserci este creșterea numerică cu orice preț ( prosperitatea financiară  rezultata ar putera fi un alt obiectiv  ...).

http://www.alexb.me/2012/10/citit-cresterea-bisericii-sau-seducerea-bisericii/

În esență autorul articolului care ne prezintă impresii din bisercii independente americane Mihai Oara (fost baptist, fost nondenominational, în prezent ortodox american) vede foarte bine neajunsurile protestantismului american - pe care mulți protestanți se pare că sunt incapabili să le vadă . Dar nu vede câtuși de puțin neajunsurile fără de număr din ograda  propriei religii ,ca multi alți coreligionari  de-ai săi de altfel. 
Sursa neajunsurilor este intodeauna liberalismul religios (calea lată Matei 7:13-14 ) care sa manifestat in Biserică inca de pe vremea lui Constantin cel Mare (sec.III) dar a rămas tentantă si pentru  neoprotestantii moderni de astăzi. 





...